Mecanismul Naţional de Prevenire a Torturii

 

Mecanismul Naţional de Prevenire a Torturii

Prin angajamentele asumate în implementarea standardelor internaţionale de eradicare a torturii, Republica Moldova a semnat la 16 septembrie 2005, iar ulterior prin Legea nr. 66-XVI din 30 martie 2006 a ratificat Protocolul Opţional la Convenţia ONU (OPCAT), adoptat de Adunarea Generală a ONU la 18 decembrie 2002. Una dintre cerinţele acestui tratat internaţional o constituie crearea unui mecanism naţional de prevenire a torturii şi tratamentelor inumane şi degradante.

Protocolul Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii şi altor tratamente crude, inumane şi degradante a intrat în vigoare în Republica Moldova la 24 iulie 2006. Practica implementării OPCAT nu identifică o formulă strict determinată a mecanismelor, deşi majoritatea statelor europene, care au semnat şi ratificat Protocolul, au optat în favoarea instituţiilor naţionale pentru apărarea drepturilor omului.

Prin urmare, realizând necesitatea implicării societăţii civile în procesele naţionale de eradicare a torturii, pe lângă Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova a fost instituit un consiliu consultativ, care are menirea de a acorda consultanţă şi asistenţă în exercitarea atribuţiilor avocaţilor parlamentari în calitate de Mecanism Naţional de Prevenire a Torturii, fiind învestit cu atribuţii directe în monitorizarea fenomenului torturii şi altor pedepse ori tratamente crude sau inumane.

Activitatea consiliului consultativ este dictată de necesitatea acordării unui caracter ritmic şi organizat Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii, astfel contribuind la eficienta şi buna funcţionare a Mecanismului în general.

Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului consultativ a fost aprobat de directorul Centrului pentru Drepturile Omului la 31 ianuarie 2008. Mandatul de membru al Consiliului consultativ este de 3 ani. Consiliul Consultativ este compus din 11 membri, inclusiv avocatul parlamentar, responsabil pentru implementarea şi funcţionarea Mecanismului naţional de prevenire a torturii,  exercitând şi funcţia de Preşedinte al Consiliului consultativ.

La 14 mai 2008, a fost aprobată următoarea componenţă a Consiliului consultativ:

1. Gonţa Constantin;

2. Gumenaia Oxana;

3. Belibov Alexandru;

4. Covalischii Alexandru;

5. Cuţitaru Gheorghe;

6. Guzun Ion;

7. Jalbă Tatiana;

8. Schidu Ion;

9. Ursu Veaceslav.

Actualmente o funcţie de membru al Consiliului consultativ este vacantă.

Pentru exercitarea independentă a funcţiei de prevenire a torturii, membrii Consiliului consultativ beneficiază de următoarele drepturi:

- să aibă acces liber la instituţii, organizaţii şi întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate, asociaţii obşteşti, în comisariate de poliţie şi locurile de detenţie din cadrul acestora, în instituţii penitenciare, în izolatoare de detenţie provizorie, în unităţi militare, în centre de plasament al imigranţilor sau al solicitanţilor de azil, în instituţii care acordă asistenţă socială, medicală sau psihiatrică, în şcoli speciale pentru minori cu devieri de comportament şi în alte instituţii similare;

- să solicite şi să primească de la autorităţile publice centrale şi locale, de la persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile informaţiile, documentele şi materialele necesare pentru exercitarea atribuţiilor;

- să aibă acces nelimitat la orice informaţie privind tratamentul şi condiţiile de detenţie ale persoanelor private de libertate;

- să primească explicaţii de la persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile asupra chestiunilor ce urmează a fi elucidate în procesul evaluării;

- să aibă întrevederi nelimitate şi convorbiri personale, fără martori, iar în caz de necesitate, prin intermediul traducătorului, cu persoana aflată în locurile de detenţie specificate mai sus, precum şi cu oricare altă persoană care, în opinia sa, ar putea oferi informaţiile necesare;

- să atragă, la efectuarea vizitelor preventive în locurile unde se află sau se pot afla persoane private de libertate, specialişti şi experţi independenţi din diferite domenii, inclusiv jurişti, medici, psihologi, reprezentanţi ai asociaţiilor obşteşti.

 

Linia fierbinte a Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii 0 8001 2222