Despre proiectul “Să oprim tortura în Moldova”

Proiectul „Să oprim tortura în Moldova” este elaborat şi va fi realizat de către Human Rights Embassy (Ambasada Drepturilor Omului) cu suportul Programului de granturi mici al Proiectului „Atlasul Torturii”, finanţat de Comisia Europeană. Proiectul are drept scop crearea unui website specializat, care urmează a deveni o sursă cuprinzătoare de informaţie pentru publicul larg din Republiga Moldova (de pe ambele maluri ale Nistrului), victime ale încălcărilor drepturilor omului privind drepturile şi măsurile eficiente de apărare a victimelor torturii şi tratamentului inuman şi degradant la nivel naţional, regional şi internaţional.

Avem intenţia de a crea o sursă de informaţii utile atât pentru victime, cât şi pentru potenţialele victime ale încălcărilor drepturilor omului, dar şi pentru grupuri profesionale care lucrează pe dosare de tortură, tratament inuman şi privare ilegală de libertate, orientânt grupul-ţintă spre o luptă eficientă cu tortura şi prevenirea aplicării acesteia în Moldova.

Site-ul "Să oprim tortura în Moldova" presupune nu doar descrierea şi constatarea existenţei problemei de aplicare a torturii sau altor forme de tratament inuman şi degradant în Moldova, dar şi căile de soluţionare a acestei probleme de sistem. 

Site-ul va contribui la identificarea de către societate a fenomenului torturii, delimitarea noţiunii de tortură şi altor forme de tratament inuman şi degradant, oferirea victimelor torturii sau potenţialelor victime ale torturii, tratamentului inuman şi degradant, privării ilegale de libertate recomandări practice privind apărarea propriilor drepturi.

Site-ul va informa despre cum mecanismele naţionale, regionale şi cele internaţionale presupun apărarea drepturilor încălcate ale victimelor torturii şi tratamentului inuman şi degradant, în care instanţe trebuie să fie apărate drepturile victimelor torturii, cum să-ţi aperi drepturile în Moldova, cum să depui o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau la Comitetul ONU pentru drepturile omului.

Nu mai puţin importantă este informaţia depre faptul cum trebuie documentate cazurile de aplicare a torturii, cum trebuie folosite corect examinările medicale, rapoartele şi alte documente medicale în instanţele naţionale şi internaţionale. Site-ul va acumula toată informaţia necesară despre organizaţiile naţionale şi internaţionale care activează în domeniu, cât şi despre rezultatele activităţii acestora, avocaţii care lucrează pe dosarele de tortură ş.a.

Şi, în final, site-ul va familiariza vizitatorii cu recomandările organizaţiilor internaţionale în adresa Guvernului Republicii Moldova pentru soluţionarea problemei aplicării torturii în ţară şi îndeplinirea recomandărilor primite de către organele de stat corespunzătoare.

În perioada implementării proiectului „Să oprim tortura în Moldova”, experţii – avocaţi şi jurişti, vor oferi consultaţii gratuite, ajutor legal primar victimelor torturii, tratamentului inuman şi privării ilegale de libertate. Toate rezultatele lucrului privind acordarea ajutorului lagal primar pe cazuri concrete a încălcării drepturilor omului vor fi analizate şi acumulate pe website-ul proiectului (fără a fi divulgate datele confidenţiale/personale ale beneficiarilor proiectului). În acest scop, site-ul dispune de un banner interactiv „Consultaţie gratuită”. Accesând banner-ul respectiv, vizitatorul site-ului va fi îndreptat spre o anchetă on-line, care urmează a fi completată pentru a primi o consultaţie gratuită.

Pentru a acoperi întreg teritoriu al Republicii Moldova (inslusiv regiunea transnistreană), site-ul va fi administrat în două limbi (română şi rusă). În acest caz, site-ul poate fi o sursă informaţională utilă şi pentru toate ţările post-sovietice, pentru care limba rusă este folosită în calitate de limbă comună de lucru. Pentru asigurarea viabilităţii site-ului după finisarea proiectului, acestuia îi va fi atribuit un domen secundar, autonom, acesta rămânând a fi uşor accesibil şi de pe site-ul organizaţiei. De exemplu – dacă site-ul organizaţiei „Human Rights Embassy” este humanrightsembassy.org, atunci site-ul proiectului „Să oprim tortura în Moldova” va fi stoptorture.humanrightsembassy.org. Aceasta va permite beneficiarilor de a accesa site-ul specializat în mod direct sau prin intermediul site-ului Human Rights Embassy. Mai mult ca atât, după finisarea proiectului, site-ul îşi va continua activitatea, fiind periodic actualizat în cadrul site-ului organizaţiei, pentru asigurarea continuităţii proiectului.

Dezvoltarea ulterioară a site-ului: după lansarea informaţiei primare a site-ului, proiectul presupune actualizarea permanentă a conţinutului acestuia cu materialele propriilor autori, actorilor externi (experţi şi parteneri). De asemenea, se presupune completarea site-ului cu articole şi reacţii ale experţilor externi, avocaţilor şi apărătorilor drepturilor omului privind experienţa pozitivă sau negativă de apărare a victimelor torturii la nivel naţional şi internaţional, dar şi comentariilor nemijlocite ale victimelor torturii privind experienţa apărării propriilor drepturi. Totodată, se presupune publicarea poziţiilor oficiale ale organelor corespunzătoare privind aplicarea recomandărilor organizaţiilor internaţionale în vederea soluţionării problemei aplicării torturii în ţară. Toată informaţia menţionată mai sus va fi publicată în două limbi – română şi rusă. 

Administrator
Administrator